March 3, 2021

Grupul Promateris încheie anul 2020 cu 39% creștere a vanzarilor

Grupul Promateris încheie anul 2020 cu vânzări consolidate de 116.1 milioane de lei, o creștere cu 39% fata de anul precedent, realizată în mare parte datorită producției de ambalaje biodegradabile și compostabile. Promateris își consolidează astfel poziția de lider regional prin dezvoltarea canalelor de distribuție în zona Europei Centrale și de Est, în țări precum Grecia, Polonia, Ungaria.

Grupul Promateris închieie 2020 cu EBITDA de 13.2 milioane de lei, în creștere cu 68% față de 2019, conform raportului preliminar pentru anul 2020. În ultimii ani compania a înregistrat creșteri semnificative de la an la an: 28% (2018 față de 2019), 57% (2019 față de 2018), 39% (2020 față de 2019). Acest lucru dovedește că investițiile în "economia verde" sunt profitabile și în acord cu cererea de pe piață. Obiectivul grupului este ca în 2025 să devină liderul pieței de ambalaje sustenabile din Europa de Est și să atingă o cifră de afaceri de 250 milioane de lei, cu un EBITDA previzionat de 35 milioane de lei.

Începând cu anul 2017 ne-am propus să formăm o echipă de specialiști, de oameni tineri și ambițioși, care să își dorească să realizeze o schimbare în cadrul companiei, dar și la nivel social, și care să înțeleagă și să fie la curent cu tendințele în materie de inovații tehnologice sustenabile. Mă bucur să am lângă mine profesioniști, alături de care să demonstrăm în continuare că aderând la principiile trasate de Green Deal, companiile pot avea creștere economică și că pot reduce impactul de carbon pe care îl au asupra mediului. Vom continua să investim în echipe de management tinere și vizionare. Tudor Georgescu, CEO Promateris.

Compania a investit în ultimii ani în dezvoltarea capacităților de producție prin extinderea suprafețelor de producție, achiziția de echipamente performante de ultimă generație, specializarea forței de muncă, dar și dotarea și formarea unei echipe în departamentul de R&D, care lucrează constant la dezvoltarea de noi produse cu impact scăzut de mediu. De asemenea, Promateris a pus în funcțiune în anul 2020 o linie de reciclare a deșeurilor tehnologice din bioplastic, ajungând astfel la un procent de 0% al deșeurilor tehnologice.

Linie reciclare deseuri tehnologice din bioplastic

În viitor, grupul Promateris își propune dezvoltarea a trei noi divizii, dezvoltarea prezenței în piețele noi în care a început recent sa activeze, dar ia în calcul și achiziționarea unor noi companii in cadrul grupului.

1. Biomateriale - consolidarea poziției de lider regional și investiții în producția ambalajelor flexibile bio-compostabile, cu valoare adaugată, destinate industriei alimentare

2. Reciclare - reducerea volumului de materiale plastice virgine folosite în producția de ambalaje și înlocuirea acestora cu materiale reciclate, respectând principiile economiei circulare

3. Hârtie - dezvoltarea și producția unor soluții sustenabile, ce au la bază hârtie și biomasă, ținând cont de biodegradabilitatea, regenerabilitatea și reciclabilitatea noilor materiale

More News